Atunci când o persoană moare fără să lase testament, bunurile sale nu rămân fără titular și nici nu se împart pur și simplu între toate rudele. Codul civil stabilește cine poate veni la moștenire și în ce ordine. Contează gradul de rudenie, existența unui soț supraviețuitor și, în anumite situații, faptul că un moștenitor a decedat înaintea persoanei a cărei succesiune se dezbate. În practică, întrebarea «cine moștenește?» trebuie lămurită înainte de împărțirea concretă a apartamentului, terenului, banilor sau a celorlalte bunuri.
Ce înseamnă, de fapt, succesiunea fără testament?
Este vorba despre moștenirea legală. Dacă persoana decedată nu a stabilit prin testament cui îi lasă patrimoniul, moștenitorii sunt determinați potrivit regulilor Codului civil.
Moștenirea se deschide în momentul decesului, iar locul deschiderii ei este, ca regulă, ultimul domiciliu al defunctului. Asta nu înseamnă însă că toate rudele devin automat moștenitori în cote egale. Legea stabilește o ordine.
Cine poate moșteni atunci când nu există testament?
Rudele sunt grupate de Codul civil în patru clase: clasa I – descendenții, adică copiii, nepoții și ceilalți descendenți; clasa a II-a – ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați, adică părinții defunctului, frații și surorile și descendenții acestora; clasa a III-a – ascendenții ordinari, precum bunicii și străbunicii; clasa a IV-a – colateralii ordinari, în limitele prevăzute de lege.
Regula este că o clasă mai apropiată o înlătură pe cea următoare. În interiorul aceleiași clase, ruda de grad mai apropiat o înlătură, de regulă, pe cea mai îndepărtată, cu excepțiile prevăzute de lege.
Soțul supraviețuitor are o situație diferită: el poate veni la moștenire împreună cu rudele defunctului, iar cota lui depinde de clasa cu care intră în concurs.
Dacă persoana decedată are copii
Copiii fac parte din prima clasă de moștenitori și îi înlătură, în principiu, pe moștenitorii din clasele următoare.
Dacă defunctul nu era căsătorit la data decesului și lasă, de exemplu, doi copii, aceștia împart moștenirea potrivit regulilor clasei descendenților. Dacă există și soț supraviețuitor, soțului îi revine 1/4 din moștenire, iar descendenților le revin împreună celelalte 3/4.
Dacă sunt doi copii, aceștia împart între ei cota de 3/4. Într-o situație simplă, soțului supraviețuitor îi revine 1/4, iar fiecărui copil câte 3/8. Este important să nu confundăm însă masa succesorală cu toate bunurile pe care soții le dețineau împreună.
Soțul supraviețuitor nu moștenește automat jumătate din toate bunurile familiei
Această confuzie apare foarte des. Să presupunem că soții aveau un apartament care era bun comun. Înainte să calculăm moștenirea, trebuie stabilit ce parte din acel bun aparținea deja soțului supraviețuitor potrivit regimului matrimonial și ce parte aparținea persoanei decedate.
Numai partea care aparținea defunctului intră în masa succesorală. Abia asupra acelei mase se calculează cotele succesorale.
De aceea, afirmația «soția ia un sfert» nu înseamnă neapărat că soția rămâne cu doar un sfert din apartamentul pe care îl avea împreună cu soțul decedat. Este necesar mai întâi să fie stabilit patrimoniul succesoral.
Copiii din căsătorii diferite au drepturi succesorale?
În materia moștenirii legale, faptul că un copil provine din actuala căsătorie, dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei nu creează, prin el însuși, o cotă succesorală diferită. Importantă este filiația stabilită potrivit legii.
Dacă există mai mulți copii care vin la moștenire în nume propriu, partea descendenților se distribuie potrivit regulilor legale.
Ce se întâmplă dacă un copil al defunctului a murit înaintea lui?
Aici poate interveni reprezentarea succesorală. Prin acest mecanism, în condițiile prevăzute de Codul civil, un descendent de grad mai îndepărtat poate urca în drepturile ascendentului său care ar fi venit la moștenire.
Legea permite reprezentarea pentru descendenții copiilor defunctului și pentru descendenții fraților sau surorilor defunctului.
De exemplu, dacă o persoană avea doi copii, unul este în viață, iar celălalt a murit înaintea părintelui lăsând doi copii, nepoții pot veni, în condițiile reprezentării succesorale, pe ramura părintelui lor și împart între ei partea care i-ar fi revenit acestuia.
Dacă nu există copii, cine moștenește?
Se trece la următoarea clasă care îndeplinește condițiile legale. Pot apărea părinții defunctului și frații sau surorile acestuia, precum și, în condițiile reprezentării succesorale, descendenții fraților ori surorilor.
Calculul cotelor trebuie făcut după ce se verifică dacă există soț supraviețuitor, ambii părinți sau numai unul, frați ori surori și descendenți ai unui frate sau ai unei surori predecedate.
De aceea, într-o succesiune în care nu există descendenți nu este prudent să se pornească de la ideea că «frații împart totul». Trebuie stabilit mai întâi cine vine efectiv la moștenire.
Cât primește soțul supraviețuitor?
Cota nu este fixă. Codul civil o stabilește în funcție de rudele cu care soțul vine la moștenire: 1/4 dacă vine împreună cu descendenții; 1/3 dacă vine atât cu ascendenți privilegiați, cât și cu colaterali privilegiați; 1/2 dacă vine numai cu ascendenți privilegiați sau numai cu colaterali privilegiați; 3/4 dacă vine cu ascendenți ordinari sau colaterali ordinari.
Dacă nu există rude care să poată și să dorească să moștenească potrivit legii, situația trebuie analizată separat. Soțul supraviețuitor poate avea, în condițiile Codului civil, și alte drepturi succesorale, distincte de cota procentuală.
Important este că soțul nu are aceeași cotă în toate succesiunile.
Trebuie începută succesiunea în termen de un an?
Aici este una dintre cele mai frecvente confuzii. Termenul de un an privește dreptul de opțiune succesorală, nu înseamnă pur și simplu că după un an «nu mai poți face succesiunea».
De la deschiderea moștenirii curge, ca regulă, termenul de un an în care succesibilul își exercită opțiunea succesorală. El poate accepta moștenirea sau poate renunța la aceasta, în condițiile legii.
O persoană poate ajunge la notar după trecerea unui an de la deces, dar va trebui clarificată situația opțiunii succesorale. Formula «succesiunea trebuie făcută într-un an» este, așadar, prea simplificată.
Acceptarea moștenirii nu înseamnă doar o declarație dată la notar
Acceptarea poate îmbrăca forme diferite în condițiile Codului civil. De aceea, atunci când a trecut termenul de un an, nu trebuie trasă automat concluzia că persoana nu mai este moștenitor.
Trebuie verificat ce a făcut în intervalul relevant și dacă au existat acte care, potrivit legii, pot avea semnificația unei acceptări. Aceasta este o analiză care depinde de faptele concrete.
În același timp, nici simpla legătură de rudenie nu trebuie confundată cu dovada că opțiunea succesorală a fost exercitată în mod valabil.
Renunțarea nu se presupune doar pentru că cineva nu vine la notar
Absența de la o programare notarială nu echivalează automat cu o renunțare expresă. Codul civil reglementează distinct renunțarea la moștenire, iar declarația de renunțare se face în formă autentică, cu respectarea regulilor legale.
Există și situații în care legea instituie o prezumție de renunțare, dar condițiile trebuie verificate concret. Situația în care un moștenitor refuză să vină sau să semneze la notar este tratată separat într-un articol dedicat.
Cine poate deschide procedura succesorală?
Nu este necesar ca toți moștenitorii să meargă împreună pentru a face primul pas. Procedura succesorală notarială poate fi deschisă la cererea unei persoane interesate, urmând ca în cadrul procedurii să fie identificați și citați cei care au vocație succesorală.
Faptul că un alt succesibil nu dorește inițial să participe nu înseamnă că prima persoană trebuie să rămână pasivă. Dacă însă apar neînțelegeri reale privind cine este moștenitor, componența masei succesorale sau drepturile participanților, procedura poate ajunge să necesite intervenția instanței.
La ce notar se deschide succesiunea?
Punctul de plecare este ultimul domiciliu al persoanei decedate, nu domiciliul moștenitorului și nici, în mod necesar, localitatea în care se află principalul imobil.
Pentru o persoană care a avut ultimul domiciliu în Ploiești, procedura succesorală va fi raportată la circumscripția notarială competentă potrivit legii.
Situațiile în care ultimul domiciliu nu este cunoscut sau nu se află în România au reguli speciale. Pentru bunurile din alte state există pe site un articol separat despre succesiunea cu bunuri în străinătate.
Ce documente sunt necesare?
Lista exactă depinde de patrimoniu și de situația familiei, dar, în mod obișnuit, trebuie dovedite decesul și ultimul domiciliu, legătura dintre persoana decedată și succesibili și bunurile și drepturile care alcătuiesc patrimoniul succesoral.
În practică pot fi necesare certificatul de deces, actele de stare civilă ale persoanelor implicate și actele privind bunurile: contracte, titluri de proprietate, documente cadastrale, acte privind conturi, autoturisme sau alte drepturi.
Nu există o listă universală pentru orice succesiune. O moștenire formată dintr-un apartament presupune alte documente decât una care cuprinde terenuri, societăți, conturi și bunuri dobândite în perioade diferite.
Ce stabilește notarul?
Procedura succesorală nu înseamnă doar prezentarea unor acte și eliberarea automată a unui certificat. Trebuie lămurite, între altele, cine are vocație la moștenire, cine a exercitat opțiunea succesorală în condițiile legii, care sunt bunurile și drepturile succesorale și care sunt cotele moștenitorilor.
La finalizarea procedurii, certificatul de moștenitor dovedește calitatea și drepturile succesorale în condițiile legii. Dar certificatul nu trebuie confundat cu partajul.
Certificatul de moștenitor nu înseamnă că apartamentul a fost deja împărțit
Să presupunem că doi copii moștenesc un apartament. Certificatul poate stabili că fiecare are o anumită cotă din moștenire. Asta nu înseamnă automat că unul primește apartamentul, iar celălalt bani.
După succesiune, moștenitorii pot rămâne coproprietari. Dacă vor să împartă efectiv bunurile, apare problema partajului succesoral, tratată într-un articol separat.
Delimitarea este importantă: succesiunea stabilește cine și cât moștenește; partajul stabilește cum se împart concret bunurile.
Ce se întâmplă dacă moștenitorii nu sunt de acord?
Notarul nu este instanță de judecată. Dacă între persoanele implicate există un conflict real asupra calității de moștenitor, asupra bunurilor care fac parte din moștenire ori asupra întinderii drepturilor lor, problema poate necesita soluționare judiciară.
În materie succesorală, până la ieșirea din indiviziune, Codul de procedură civilă stabilește reguli speciale de competență raportate la ultimul domiciliu al defunctului. Scenariul moștenitorului care refuză să participe este tratat separat pe blog.
Ce se întâmplă cu datoriile persoanei decedate?
O moștenire nu înseamnă numai apartamente, terenuri și bani. Patrimoniul poate cuprinde și obligații.
De aceea, înainte de acceptarea unei succesiuni cu o situație patrimonială neclară, este util să fie verificate nu numai bunurile, ci și eventualele datorii. Nu este prudent ca un succesibil să pornească de la presupunerea că existența unui imobil înseamnă automat că patrimoniul succesoral este exclusiv pozitiv.
Dacă succesiunea se face după mai mult de doi ani
Acesta este un alt termen care nu trebuie confundat cu termenul de opțiune succesorală. Codul fiscal prevede că pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut de norma respectivă dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de doi ani de la deces.
Dacă procedura nu este finalizată în acest interval, legea fiscală prevede un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Cele două termene trebuie separate clar: un an privește opțiunea succesorală, iar doi ani reprezintă reperul fiscal prevăzut de Codul fiscal.
Ce se întâmplă dacă nu există niciun moștenitor?
Faptul că nu există copii nu înseamnă că patrimoniul devine automat vacant. Trebuie verificate succesiv clasele de moștenitori prevăzute de Codul civil și existența unui soț supraviețuitor.
Abia dacă nu există moștenitori legali sau testamentari care să culeagă moștenirea se poate ajunge la regimul juridic al moștenirii vacante. Este, așadar, greșită ideea că «dacă nu ai copii, bunurile merg automat la stat».
Un exemplu simplu
Un bărbat moare fără testament și lasă în urmă soția și doi copii. Mai întâi se stabilește ce bunuri și drepturi aparțineau efectiv defunctului. Dacă un apartament era bun comun al soților, trebuie delimitată mai întâi partea soției care îi aparținea deja potrivit regimului matrimonial.
Numai partea defunctului intră în succesiune. Din masa succesorală astfel determinată, soția are cota legală de 1/4, iar cei doi copii împart celelalte 3/4.
Certificatul de moștenitor va reflecta drepturile succesorale stabilite în procedură. Dacă ulterior familia dorește ca apartamentul să rămână numai unuia dintre moștenitori, aceea este deja o problemă de partaj, nu de stabilire a moștenitorilor.
Succesiunea fără testament în Ploiești și Prahova
Regulile privind moștenirea legală sunt aceleași în întreaga țară. Nu există cote succesorale speciale pentru Ploiești sau Prahova. Componenta locală devine relevantă în ceea ce privește competența.
Dacă persoana decedată a avut ultimul domiciliu în Ploiești sau într-o altă localitate din Prahova, acest element trebuie verificat pentru stabilirea notarului competent și, dacă apare un litigiu, a instanței competente.
Nu domiciliul copilului, al soției sau al fratelui stabilește regula de bază, ci ultimul domiciliu al defunctului.
Ce merită verificat înainte de a începe procedura
Într-o succesiune fără testament, ordinea întrebărilor contează: care a fost ultimul domiciliu al persoanei decedate, dacă există soț supraviețuitor, dacă există copii sau descendenți ai unui copil predecedat, iar în lipsa descendenților ce alte rude pot veni la moștenire.
Trebuie apoi verificat dacă opțiunea succesorală a fost exercitată în termenul legal, ce bunuri aparțineau efectiv defunctului, dacă există datorii și dacă succesibilii sunt de acord asupra situației succesorale.
După ce aceste elemente sunt lămurite, procedura devine mult mai ușor de organizat.
Concluzie
Lipsa unui testament nu înseamnă lipsa unor reguli privind moștenirea. Codul civil stabilește cine vine la succesiune, în ce ordine și în ce cote.
Într-un caz simplu, identificarea moștenitorilor poate fi relativ ușoară. Lucrurile devin mai complicate atunci când există copii ai unui moștenitor predecedat, rude din clase diferite, bunuri comune ale soților, acceptări tacite, renunțări, datorii sau neînțelegeri asupra patrimoniului.
Primul lucru care trebuie stabilit nu este cum se împarte apartamentul, ci cine are dreptul să moștenească și care este masa succesorală. Abia după stabilirea acestor elemente se poate discuta despre împărțirea efectivă a bunurilor.
“Succesiunea stabilește cine și cât moștenește. Partajul stabilește cum se împart concret bunurile.”
