Refuzul unui moștenitor de a veni sau de a semna la notar poate împiedica finalizarea amiabilă a unei succesiuni, dar nu îi oferă un drept de veto nelimitat. Soluția depinde de motivul refuzului: simplă neprezentare, neexercitarea opțiunii succesorale, contestarea calității de moștenitor, disputa asupra bunurilor ori refuzul partajului.
Poate un singur moștenitor să deschidă succesiunea?
Da. Pentru simpla deschidere a procedurii succesorale nu este necesar ca toți succesibilii să se prezinte împreună la notar. Procedura poate fi cerută de oricare dintre succesibili, precum și de alte persoane cărora legea le recunoaște un interes legitim.
După deschiderea dosarului, notarul face verificările prevăzute de lege și dispune citarea persoanelor cu vocație la moștenire. Prin urmare, dacă un frate, o soră sau un alt succesibil spune că nu va veni la notar, ceilalți nu sunt obligați să aștepte pasiv.
Mai întâi trebuie stabilit ce anume refuză moștenitorul
Nu se prezintă
Simpla absență de la notar trebuie analizată separat de acceptarea sau renunțarea la moștenire.
Contestă moștenitorii
Poate contesta calitatea unei persoane sau cota succesorală pretinsă de aceasta.
Contestă bunurile
Conflictul poate privi ce bunuri și datorii intră în masa succesorală.
Refuză împărțirea
Refuzul partajului este o problemă distinctă de stabilirea drepturilor succesorale.
Dacă nu vine la notar, înseamnă că a renunțat la moștenire?
Nu automat. Absența fizică de la notar nu trebuie confundată cu renunțarea expresă la moștenire. Trebuie verificat dacă succesibilul a acceptat moștenirea, expres sau tacit, dacă a renunțat în forma cerută de lege și când s-au produs aceste acte.
Codul civil reglementează însă și prezumția de renunțare. În condițiile prevăzute de art. 1.112, succesibilul care cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea sa și nu și-a exercitat dreptul de opțiune în termenul legal poate fi prezumat, până la proba contrară, că a renunțat. Pentru aplicarea acestei reguli contează și îndeplinirea condițiilor legale privind citarea.
De aceea, formula «nu a venit la notar, deci a renunțat» este prea simplă și poate conduce la concluzii greșite.
Termenul de un an și opțiunea succesorală
Ca regulă, dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, potrivit art. 1.103 Cod civil. Legea prevede și situații speciale privind momentul de la care începe să curgă acest termen.
Termenul de opțiune nu trebuie confundat cu data la care moștenitorii merg efectiv la notar. Într-o succesiune mai veche trebuie verificat ce a făcut fiecare succesibil în perioada relevantă și dacă există acte sau fapte care pot avea semnificația acceptării moștenirii.
Când se poate bloca procedura notarială?
Un refuz devine o problemă pentru finalizarea procedurii notariale atunci când în spatele lui există un conflict asupra unor elemente pe care notarul nu le poate tranșa ca într-un proces.
Pot exista neînțelegeri privind calitatea de moștenitor, cotele succesorale, existența sau efectele unui testament, bunurile și datoriile care intră în masa succesorală, drepturile soțului supraviețuitor ori apartenența unui bun la patrimoniul defunctului.
Dacă succesibilii își contestă reciproc calitatea ori nu se înțeleg asupra compunerii masei succesorale sau asupra întinderii drepturilor lor, procedura notarială poate fi suspendată în condițiile Legii nr. 36/1995, iar conflictul poate fi soluționat pe cale judecătorească.
Poate notarul să îl oblige să semneze?
Notarul nu soluționează un litigiu succesoral în același mod ca instanța. El administrează procedura succesorală necontencioasă, verifică actele și declarațiile, stabilește elementele care pot fi stabilite în cadrul acestei proceduri și citează persoanele interesate.
Dacă există o opoziție care ascunde un litigiu real asupra drepturilor succesorale, soluția nu este ca notarul să ignore conflictul, ci ca problema litigioasă să fie clarificată prin procedura legală corespunzătoare.
Poți merge direct în instanță dacă celălalt moștenitor refuză?
Da, în situațiile în care există un litigiu succesoral, legea permite persoanei interesate să sesizeze direct instanța pentru dezbaterea succesiunii. Nu există o regulă potrivit căreia orice conflict succesoral trebuie să treacă obligatoriu mai întâi printr-un dosar notarial finalizat prin suspendare.
Totuși, alegerea între continuarea demersurilor notariale și sesizarea instanței trebuie făcută după identificarea exactă a conflictului. Simpla neprezentare a unui succesibil nu este identică cu o contestație asupra calității de moștenitor, masei succesorale sau cotelor.
La ce instanță se judecă un litigiu succesoral?
Competența trebuie verificată în funcție de cererile formulate. Pentru cererile privitoare la moștenire, până la ieșirea din indiviziune, Codul de procedură civilă stabilește reguli de competență teritorială exclusivă legate de ultimul domiciliu al defunctului.
De exemplu, faptul că unul dintre moștenitori locuiește în alt județ nu înseamnă automat că procesul succesoral se va judeca la domiciliul acestuia. Instanța competentă se stabilește după natura cererii și regulile procedurale aplicabile.
Succesiunea și partajul nu sunt același lucru
Această diferență este esențială. Dezbaterea succesiunii urmărește stabilirea moștenitorilor, a cotelor și a masei succesorale. Partajul privește împărțirea efectivă a bunurilor aflate în indiviziune.
Dacă trei moștenitori dobândesc cote dintr-un apartament, stabilirea cotelor nu înseamnă că apartamentul a fost atribuit unuia dintre ei. Dacă nu există acord asupra împărțirii, poate deveni necesar partajul.
Un moștenitor poate refuza o propunere de împărțire amiabilă, dar, ca regulă, nu poate impune celorlalți menținerea nelimitată a indiviziunii. Codul civil permite cererea de încetare a coproprietății prin partaj, cu respectarea condițiilor legale.
Poate cere mai mult doar pentru că refuză să semneze?
Nu. Simplul refuz de a semna nu mărește cota succesorală. Cotele rezultă din regulile succesorale aplicabile, din situația concretă a familiei și, dacă există, din efectele unui testament.
Afirmația «semnez numai dacă primesc apartamentul» poate reprezenta o poziție de negociere, dar nu creează prin ea însăși un drept asupra întregului bun. Dacă moștenitorii nu ajung la un acord asupra împărțirii, soluția trebuie căutată prin mecanismele legale ale partajului.
Ce poți face concret
Primul pas este să clarifici motivul refuzului. Dacă succesiunea nu a fost deschisă, unul dintre succesibili poate iniția procedura, fără să aștepte acordul tuturor. Apoi trebuie verificată situația opțiunii succesorale pentru fiecare persoană chemată la moștenire.
Este util să fie pregătite certificatul de deces, actele de stare civilă, actele de proprietate, documentele cadastrale și de carte funciară, eventualul testament, informațiile despre conturi și datorii, precum și declarațiile de acceptare sau renunțare existente.
Dacă apare un conflict asupra moștenitorilor, bunurilor ori cotelor, trebuie stabilit dacă procedura notarială mai poate continua sau dacă este necesară instanța. Dacă drepturile succesorale sunt deja stabilite, dar conflictul privește numai împărțirea bunurilor, problema este una de partaj.
Exemplu practic
Un tată decedează și lasă un apartament în Ploiești. Are doi copii. Unul dorește clarificarea succesiunii, iar celălalt refuză să meargă la notar deoarece susține că apartamentul ar trebui să îi rămână integral.
Primul copil nu trebuie să aștepte ca fratele să se răzgândească pentru a iniția demersurile. Procedura succesorală poate fi deschisă, iar celălalt succesibil va fi citat. Dacă acesta contestă drepturile succesorale, masa succesorală ori cotele și conflictul nu poate fi soluționat în procedura necontencioasă, poate deveni necesară instanța.
Simplul refuz de a semna nu îi conferă celui de-al doilea copil proprietatea exclusivă asupra apartamentului.
Dacă moștenitorul locuiește în străinătate
Absența din România nu este același lucru cu refuzul succesiunii. În funcție de actul care trebuie îndeplinit, pot exista soluții de reprezentare prin mandatar, cu respectarea cerințelor privind procura și documentele întocmite în străinătate.
Dacă persoana aflată în străinătate contestă însă drepturile celorlalți, problema nu mai este doar una de reprezentare. Trebuie analizată natura conflictului și, în succesiunile cu element internațional, pot deveni relevante și regulile speciale privind competența și legea aplicabilă.
Ce greșeli trebuie evitate
Nu presupune că lipsa de la notar înseamnă automat renunțare. Nu confunda termenul de opțiune succesorală cu posibilitatea practică de a dezbate o succesiune mai veche și nu trata refuzul partajului ca și cum ar fi identic cu refuzul succesiunii.
O altă greșeală este așteptarea timp de ani de zile fără verificarea situației juridice. Cu cât sunt clarificate mai devreme actele, bunurile, eventualele datorii și poziția fiecărui succesibil, cu atât poate fi identificată mai corect procedura necesară.
“Un moștenitor poate refuza să coopereze, dar refuzul său nu creează un drept de veto nelimitat asupra clarificării succesiunii.”
Concluzie
Dacă un moștenitor refuză să semneze la notar, trebuie stabilit mai întâi ce se află în spatele refuzului. Un succesibil poate iniția procedura succesorală fără prezența simultană a tuturor, iar persoanele cu vocație succesorală sunt citate potrivit legii.
Dacă problema este neexercitarea opțiunii succesorale, trebuie analizate termenul legal, eventuala acceptare expresă sau tacită și regulile privind prezumția de renunțare. Dacă există un conflict asupra calității de moștenitor, masei succesorale ori cotelor, disputa poate necesita soluționare judecătorească. Dacă drepturile sunt deja stabilite, dar nu există acord asupra împărțirii, problema poate deveni una de partaj.
Într-o succesiune blocată, alegerea procedurii corecte depinde de documente și de poziția juridică exactă a fiecărui moștenitor.
