Succesiune cu bunuri în străinătate: reguli aplicabile

Într-o succesiune internațională, locul unde se află apartamentul sau contul bancar este important, dar nu stabilește singur legea aplicabilă moștenirii. Regulamentul (UE) nr. 650/2012 urmărește, ca regulă, ca succesiunea să fie guvernată în ansamblu de o singură lege.

De aceea, existența unui apartament în România și a unui cont în Italia nu înseamnă automat că pentru primul se aplică dreptul succesoral român, iar pentru al doilea dreptul succesoral italian. Mai întâi se determină legea care guvernează succesiunea, apoi se verifică formalitățile necesare pentru fiecare bun.

Pentru succesiunile care intră sub incidența Regulamentului european, regula generală este aplicarea legii statului în care defunctul avea reședința obișnuită la momentul decesului. Regulamentul se aplică succesiunilor persoanelor decedate la 17 august 2015 sau după această dată.

Reședința obișnuită nu trebuie confundată automat cu domiciliul înscris într-un act. Stabilirea ei presupune analizarea circumstanțelor vieții defunctului, inclusiv durata și regularitatea prezenței într-un stat și legăturile sale relevante. În situații excepționale, Regulamentul permite luarea în considerare a unei legături vădit mai strânse cu un alt stat.

Un cetățean român care a trăit stabil într-un alt stat poate avea succesiunea guvernată, potrivit regulii generale, de legea statului reședinței sale obișnuite. Cetățenia și locul unde se află bunurile nu trebuie folosite separat pentru a trage concluzii rapide.

Există însă posibilitatea alegerii legii cetățeniei, în condițiile Regulamentului. Tocmai de aceea trebuie verificat dacă defunctul a lăsat un testament sau o altă dispoziție pentru cauză de moarte care conține o asemenea alegere.

Regulamentul permite unei persoane să aleagă ca lege aplicabilă întregii succesiuni legea statului a cărui cetățenie o posedă la momentul alegerii sau la data decesului. Persoana care are mai multe cetățenii poate alege, în condițiile Regulamentului, legea oricăruia dintre statele a căror cetățenie o deține.

Alegerea trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute pentru dispozițiile pentru cauză de moarte. Nu trebuie presupusă numai pentru că defunctul era cetățean român.

Legea determinată potrivit Regulamentului guvernează succesiunea în ansamblu. Ea privește, între altele, cauzele și momentul deschiderii succesiunii, beneficiarii, cotele lor, capacitatea succesorală, transferul bunurilor și drepturilor, puterile moștenitorilor ori ale executorilor și răspunderea pentru datoriile succesorale.

De aceea, înainte de calcularea cotelor potrivit Codului civil român trebuie verificat dacă dreptul român este într-adevăr legea aplicabilă succesiunii.

Să presupunem că defunctul era cetățean român, locuia stabil în Italia, avea un apartament în Ploiești și un cont bancar în Italia. Nu se pornește automat de la ideea că apartamentul este moștenit după legea română și contul după legea italiană.

Se verifică mai întâi reședința obișnuită, existența unei eventuale alegeri a legii cetățeniei și celelalte elemente relevante. După stabilirea legii succesorale, pentru apartamentul din România trebuie analizate separat formalitățile de publicitate imobiliară și înscrierea drepturilor în cartea funciară.

Aceste trei întrebări nu trebuie confundate. Prima este ce lege guvernează succesiunea. A doua este ce autoritate are competență să soluționeze procedura. A treia este ce formalități trebuie îndeplinite pentru un anumit apartament, cont bancar, autoturism sau alt bun.

Faptul că o lege guvernează succesiunea nu înseamnă că toate operațiunile privind bunurile aflate în alte state se realizează automat în același loc sau după aceleași formalități.

Regulamentul stabilește, ca regulă generală de competență, instanțele statului membru în care defunctul avea reședința obișnuită la momentul decesului. Există însă reguli speciale, inclusiv pentru alegerea legii și pentru situațiile în care reședința obișnuită era într-un stat care nu participă la sistem.

În România, trebuie analizată și competența autorității notariale potrivit dreptului intern. Existența unui bun în România nu este, singură, suficientă pentru a formula o regulă universală potrivit căreia întreaga succesiune se dezbate obligatoriu aici.

Regulamentul nr. 650/2012 a creat certificatul european de moștenitor pentru situațiile transfrontaliere. El poate fi utilizat de moștenitori și legatari, precum și, după caz, de executorii testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral, pentru a-și demonstra statutul, drepturile ori atribuțiile într-un alt stat membru participant.

Certificatul produce efectele prevăzute de Regulament fără să fie necesară o procedură specială de recunoaștere. Acest lucru îl poate face foarte util atunci când patrimoniul succesoral este împărțit între mai multe state.

Utilizarea certificatului european de moștenitor nu este obligatorie și el nu înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare. Nu trebuie solicitat mecanic numai pentru că există un bun în străinătate.

Înainte de solicitare este util să se verifice ce document cere instituția din statul în care trebuie dovedită calitatea de moștenitor. Cerințele practice pentru un imobil, un cont bancar sau participații într-o societate pot fi diferite.

Originalul certificatului rămâne la autoritatea emitentă, iar persoanelor îndreptățite li se eliberează copii certificate. Regulamentul stabilește, ca regulă, o perioadă limitată de valabilitate pentru aceste copii, de șase luni, cu posibilitatea unei perioade mai lungi în situații excepționale justificate.

După expirare, persoana interesată poate solicita prelungirea valabilității sau o nouă copie certificată, potrivit procedurii aplicabile.

Certificatul poate constitui un document valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale într-un registru, în condițiile Regulamentului. Aceasta nu înseamnă însă că prezentarea lui produce automat înscrierea proprietății în orice registru european.

Regulile privind natura drepturilor reale și înscrierea în registre sunt, în anumite privințe, în afara domeniului Regulamentului succesoral. Pentru un apartament trebuie verificată procedura concretă a statului în care este situat imobilul.

Dacă după deces este identificat un cont într-un alt stat, nu trebuie presupus automat că este necesară o procedură succesorală complet nouă în acel stat. Mai întâi se verifică legea aplicabilă, documentul succesoral deja obținut și cerințele instituției care deține contul.

Într-un stat membru participant, certificatul european de moștenitor poate fi util pentru dovedirea drepturilor. Banca poate solicita însă documente și verificări proprii, astfel încât procedura concretă trebuie confirmată în statul respectiv.

Nu toate documentele emise în străinătate trebuie tratate identic. Necesitatea apostilei, supralegalizării, traducerii sau altor formalități depinde de natura documentului, statul emitent, statul în care este folosit și instrumentele internaționale ori europene aplicabile.

În Uniunea Europeană există reguli care simplifică circulația anumitor documente publice, dar acestea nu trebuie extinse automat la orice document succesoral. Pentru fiecare act trebuie verificat regimul său concret.

Faptul că un document este scutit de apostilă nu înseamnă automat că poate fi depus în orice limbă. Autoritatea sau instituția la care este folosit poate solicita o traducere în condițiile aplicabile.

De aceea, înainte de comandarea traducerilor și legalizărilor este util să fie stabilită lista exactă a documentelor cerute și forma în care trebuie prezentate.

Regulamentul are caracter universal în ceea ce privește legea desemnată: legea stabilită potrivit normelor sale poate fi și legea unui stat care nu este membru al Uniunii Europene. Aceasta nu înseamnă însă că un stat terț este obligat să recunoască automat certificatul european sau un act emis într-un stat membru.

Pentru un imobil, cont sau alt bun aflat într-un stat terț trebuie verificat dreptul acelui stat, inclusiv regulile sale de recunoaștere, formalitățile locale și eventualele norme speciale aplicabile bunului.

Regulamentul european privind succesiunile nu funcționează identic în toate statele Uniunii. Irlanda și Danemarca nu participă la Regulamentul nr. 650/2012.

Dacă bunul, reședința defunctului sau procedura are legătură cu unul dintre aceste state, regulile trebuie verificate separat și nu trebuie presupusă aplicarea mecanismului certificatului european în același mod ca în statele participante.

Regulamentul nr. 650/2012 nu reglementează materia fiscală. Faptul că o singură lege guvernează succesiunea nu înseamnă că există un singur regim fiscal pentru toate bunurile din patrimoniu.

Pot exista obligații fiscale în statul reședinței, în statul unde se află bunul sau în alte jurisdicții, în funcție de legislațiile aplicabile. Pentru fiecare stat trebuie verificat separat regimul fiscal relevant.

În cazul persoanelor căsătorite, nu trebuie confundată succesiunea cu lichidarea raporturilor patrimoniale dintre soți. Uneori trebuie stabilit mai întâi ce cotă sau ce bun aparținea efectiv defunctului, iar abia apoi se poate determina masa succesorală.

Regimurile matrimoniale reprezintă o materie distinctă de succesiune. Existența unui bun pe numele unuia dintre soți nu trebuie analizată izolat atunci când raporturile patrimoniale ale cuplului sunt relevante.

Inventarierea patrimoniului internațional trebuie să cuprindă nu doar apartamente, terenuri, conturi sau autoturisme, ci și eventualele datorii ale defunctului. Legea aplicabilă succesiunii reglementează și aspecte privind răspunderea pentru datoriile succesorale.

Înainte de acceptarea și valorificarea bunurilor este prudent să existe o imagine cât mai completă asupra patrimoniului, în limitele informațiilor care pot fi obținute legal.

Sistemul notarial român cuprinde și Registrul național notarial de evidență a succesiunilor cu element de extraneitate – RNNES. Existența acestui registru reflectă tocmai necesitatea evidențierii procedurilor succesorale care au legături cu mai multe state.

În funcție de situație pot fi relevante și alte registre notariale, inclusiv cele privind opțiunile succesorale, liberalitățile, procurile ori regimurile matrimoniale.

Verifică, în ordine: statul în care se află bunul; natura lui; legea aplicabilă succesiunii; autoritatea competentă; documentul prin care se dovedește calitatea de moștenitor; utilitatea certificatului european; cerințele privind traducerea și autentificarea documentelor; formalitățile cerute de registru, bancă sau altă instituție; obligațiile fiscale; existența unor datorii legate de patrimoniu.

Această listă reduce riscul începerii unor proceduri paralele inutile și ajută la identificarea documentelor care trebuie obținute înainte de deplasări sau costuri suplimentare.

Existența contului nu înseamnă automat că întreaga succesiune trebuie reluată în Germania. Se verifică legea aplicabilă succesiunii, actul succesoral deja emis și documentele acceptate de instituția germană.

Dacă situația intră sub Regulamentul nr. 650/2012, certificatul european de moștenitor poate constitui una dintre soluțiile pentru dovedirea calității și drepturilor succesorale. Cerințele concrete ale băncii trebuie însă verificate separat.

Primul pas nu este presupunerea că apartamentul atrage automat aplicarea legii române întregii succesiuni. Se verifică reședința obișnuită, cetățenia, existența unei alegeri de lege și competența autorității care instrumentează succesiunea.

Pentru apartamentul din Ploiești vor trebui apoi îndeplinite formalitățile necesare pentru înscrierea drepturilor rezultate din succesiune în evidențele române, pe baza documentelor recunoscute și acceptate potrivit cadrului aplicabil.

Într-o succesiune cu bunuri în străinătate, cele mai importante întrebări sunt unde avea defunctul reședința obișnuită, ce cetățenie avea, dacă a ales o lege pentru succesiune și în ce state se află bunurile. Abia după aceste verificări poate fi stabilit traseul procedural.

Pentru moștenitorii din Ploiești și Prahova care trebuie să valorifice bunuri în alte state sau pentru moșteniri în care defunctul locuia în străinătate, analiza coordonată a legii aplicabile, documentelor și formalităților locale poate evita proceduri inutile și întârzieri.

Articolul are caracter informativ general. Succesiunile internaționale pot implica reguli din mai multe state, tratate, norme europene, proceduri notariale, reguli de publicitate și legislație fiscală. Situația concretă trebuie verificată în funcție de data decesului, statele implicate, reședința și cetățenia defunctului, natura bunurilor și actele existente.