Partajul succesoral în Prahova: cum se împart bunurile moștenite?

Această diferență este importantă. Procedura succesorală urmărește, între altele, stabilirea persoanelor chemate la moștenire, a drepturilor lor și a patrimoniului succesoral. Partajul răspunde unei alte întrebări: cine primește efectiv fiecare bun?

Să presupunem că doi copii moștenesc în cote egale un apartament. Faptul că fiecare are o cotă de 1/2 nu înseamnă că apartamentul a fost împărțit fizic în două. Până la partaj, drepturile lor coexistă asupra aceluiași bun.

Prin partaj, apartamentul poate, în funcție de situație, să fie atribuit unuia dintre ei, celălalt fiind compensat valoric, sau se poate ajunge la o altă modalitate legală de împărțire. Certificatul de moștenitor constată drepturile succesorale în condițiile legii; nu trebuie prezentat ca actul care creează moștenirea.

Nu. Moștenitorii pot rămâne în indiviziune dacă această situație le convine. De exemplu, trei frați pot moșteni o casă și pot decide să o păstreze împreună.

Problemele apar, de regulă, atunci când unul dorește să vândă, altul dorește să locuiască în imobil, iar al treilea dorește contravaloarea cotei sale. În acel moment, partajul devine modalitatea prin care se stabilește concret ce revine fiecăruia.

Ca regulă, Codul civil permite cererea de partaj oricând, sub rezerva situațiilor speciale prevăzute de lege.

Da. Pentru partajul judiciar nu este necesar ca toți moștenitorii să fie de acord că indiviziunea trebuie să înceteze.

Dacă unul dorește ieșirea din indiviziune, iar ceilalți refuză o împărțire amiabilă, acesta se poate adresa instanței. Codul civil recunoaște atât partajul prin bună învoială, cât și partajul prin hotărâre judecătorească.

Simplul refuz al unuia dintre moștenitori de a semna un partaj voluntar nu înseamnă că bunurile trebuie să rămână definitiv în indiviziune.

Atunci când moștenitorii se înțeleg, aceasta este de regulă varianta mai simplă. Ei trebuie să ajungă la un acord nu doar asupra ideii de a face partajul, ci și asupra modului concret în care vor fi distribuite bunurile.

De exemplu, pot conveni ca un moștenitor să primească apartamentul, altul terenul, un al treilea alte bunuri, iar diferențele valorice să fie compensate prin sultă.

În cazul bunurilor imobile trebuie respectate cerințele de formă și de publicitate imobiliară prevăzute de lege. Un aspect esențial este participarea tuturor coproprietarilor la partajul voluntar. Codul civil prevede nulitatea absolută a partajului făcut fără participarea tuturor coproprietarilor.

Lipsa acordului poate privi lucruri foarte diferite. Un moștenitor poate contesta bunurile care trebuie împărțite. Altul poate contesta cotele. Doi moștenitori pot solicita aceeași casă. Pot exista discuții despre donații, cheltuieli, investiții sau despre valoarea imobilelor.

În asemenea situații, partajul poate fi cerut instanței. Procesul nu înseamnă pur și simplu că judecătorul «împarte casa». În funcție de ceea ce este contestat, trebuie mai întâi clarificate bunurile, persoanele îndreptățite, cotele și eventualele pretenții care au legătură cu starea de indiviziune.

Abia apoi se poate ajunge la împărțirea efectivă.

În partaj intră bunurile care aparțin masei ce urmează să fie împărțită și asupra cărora există drepturi comune ale moștenitorilor. Pot exista apartamente, case, terenuri, autoturisme, sume de bani și alte bunuri sau drepturi patrimoniale, în funcție de patrimoniul succesoral concret.

Nu trebuie însă presupus că orice bun folosit de persoana decedată îi aparținea exclusiv și intră integral în moștenire. Dacă un imobil era deținut împreună cu o altă persoană, trebuie stabilit mai întâi ce drept aparținea defunctului.

De aceea, stabilirea corectă a masei partajabile este una dintre etapele importante ale unui partaj succesoral.

Regula prevăzută de Codul civil este partajarea în natură, proporțional cu cota fiecărui coproprietar.

Dacă un bun este indivizibil sau nu poate fi împărțit comod în natură, legea permite alte două soluții importante: atribuirea întregului bun unuia sau mai multor coproprietari, cu plata unei sulte, ori vânzarea bunului și împărțirea prețului potrivit cotelor.

Aceste reguli sunt foarte importante în succesiunile în care principalul bun este o singură casă sau un singur apartament.

Nu. Existența mai multor moștenitori nu înseamnă automat vânzarea imobilului.

Dacă trei frați moștenesc o casă, iar unul dintre ei dorește să o păstreze, poate fi analizată atribuirea întregului imobil acelui moștenitor, cu compensarea drepturilor celorlalți prin sultă, atunci când împărțirea fizică nu este posibilă sau rezonabilă.

Dacă atribuirea nu poate fi realizată în condițiile legii, poate deveni relevantă vânzarea bunului și distribuirea prețului.

Sulta este suma folosită pentru echilibrarea valorică a loturilor. De exemplu, doi moștenitori au fiecare câte 1/2 dintr-un apartament evaluat, într-un exemplu simplificat, la 500.000 lei.

Dacă apartamentul este atribuit integral unuia dintre ei, valoarea corespunzătoare cotei celuilalt este de 250.000 lei. Această diferență poate fi compensată prin sultă.

Calculul real poate deveni mai complex dacă există mai multe bunuri, cote diferite sau creanțe între moștenitori. Problema calculului și plății sultei este tratată separat în articolul dedicat sultei la partaj.

Într-un partaj amiabil, moștenitorii pot conveni asupra valorilor în condițiile legii. Într-un proces, atunci când valoarea bunurilor este relevantă și există neînțelegeri, poate fi necesară o expertiză.

Pentru un imobil se poate stabili valoarea acestuia, iar pentru un teren pot deveni importante și posibilitatea dezmembrării, suprafața, accesul, amplasamentul și caracteristicile loturilor ce ar putea fi formate.

Expertiza poate avea astfel două funcții diferite: evaluarea bunului și, când este cazul, analizarea posibilității împărțirii sale în natură.

Simplul fapt că unul dintre ei spune primul că dorește casa nu îi conferă automat dreptul de a o primi. Într-un partaj judiciar trebuie analizată situația concretă și modalitatea legală de formare și atribuire a loturilor.

Poate avea importanță și posibilitatea reală de a achita sulta către ceilalți. O persoană poate dori un imobil de 800.000 lei, dar dacă dreptul său valoric este numai de 200.000 lei, atribuirea poate presupune o obligație financiară foarte importantă.

Din acest motiv, cererea de atribuire trebuie analizată și financiar, nu doar emoțional.

Faptul că un moștenitor locuiește singur în imobil nu îl transformă, prin el însuși, în proprietar exclusiv. Codul civil prevede că partajul poate fi cerut și atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, cu excepția situației în care acesta l-a uzucapat în condițiile legii.

Așadar, afirmația «locuiesc aici de ani de zile, deci casa este a mea» nu rezolvă singură problema dreptului de proprietate. Folosința exclusivă poate însă ridica alte probleme juridice, care trebuie analizate separat în funcție de împrejurări.

Este frecvent ca unul dintre moștenitori să susțină că a renovat casa, a schimbat acoperișul, a plătit anumite lucrări sau a suportat singur cheltuieli legate de bun. Acest lucru nu înseamnă automat că devine proprietarul unei cote mai mari.

Trebuie stabilit ce cheltuieli au fost efectuate, în ce condiții, ce dovezi există și dacă se naște o creanță care trebuie luată în considerare. De aceea, facturile, contractele, extrasele de cont și dovezile plăților pot deveni importante într-un partaj.

Aici analiza nu se reduce la întrebarea dacă bunul mai era sau nu pe numele defunctului în ziua decesului. În funcție de situație, pot deveni relevante regulile privind raportul donațiilor și reducțiunea liberalităților excesive.

Acestea nu trebuie confundate cu simpla operațiune de partaj. Prin urmare, existența unei donații trebuie analizată separat înainte de stabilirea masei și a drepturilor care vor fi valorificate în proces.

Da. Codul civil prevede că partajul nu devine nevalabil numai pentru că anumite bunuri comune au fost omise. Pentru bunurile rămase neîmpărțite se poate face ulterior un partaj suplimentar.

Această regulă este utilă, de exemplu, atunci când existența unui anumit bun este descoperită ulterior sau când un bun nu a fost inclus în prima împărțire.

Regimul taxei judiciare de timbru trebuie analizat potrivit formei actuale a art. 5 din OUG nr. 80/2013. Cererile privind stabilirea bunurilor supuse împărțelii, creanțele dintre coproprietari născute din proprietatea comună, raportul donațiilor, reducțiunea liberalităților excesive și partajul propriu-zis sunt taxate cu jumătate din taxa care rezultă din grila de la art. 3 alin. (1), aplicată valorii relevante pentru fiecare cerere.

Dacă mai multe dintre aceste cereri sunt formulate în aceeași acțiune, legea prevede o singură taxă, calculată la valoarea cea mai mare dintre cererile respective. Cererile privind stabilirea calității de moștenitor și a cotei fiecăruia sunt taxate separat cu 50 lei pentru fiecare moștenitor.

Costul concret depinde, așadar, de ceea ce se solicită instanței și de valorile relevante, nu doar de o formulă generică aplicată întregii moșteniri.

Da. În funcție de dosar, pot apărea cheltuieli pentru expertize, documente cadastrale, extrase, eventuale evaluări și asistență juridică.

Dacă procesul implică mai multe imobile sau sunt necesare expertize complexe, costurile pot fi mai mari. Taxa judiciară de timbru nu trebuie, așadar, confundată cu costul total al partajului.

Competența trebuie verificată în funcție de obiectul concret al cererii și de regulile Codului de procedură civilă. Pentru un partaj succesoral nu este corectă regula simplificată potrivit căreia acțiunea se introduce întotdeauna la judecătoria unde se află casa.

Competența succesorală are reguli proprii, iar un patrimoniu poate cuprinde bunuri aflate în localități diferite. Într-un dosar din Prahova, instanța competentă trebuie stabilită înainte de depunerea cererii în funcție de situația concretă.

În funcție de caz, pot fi necesare certificatul de deces, certificatul de moștenitor dacă a fost emis, actele de stare civilă relevante, testamentul dacă există, actele de proprietate, extrasele de carte funciară, documentațiile cadastrale, actele privind donațiile, înscrisurile referitoare la investiții și cheltuieli și documentele privind eventualele datorii sau creanțe legate de bunurile comune.

Înainte de introducerea unei acțiuni este util să fie verificat nu numai ce documente există, ci și ce anume trebuie dovedit prin fiecare dintre ele.

Trei frați moștenesc o casă evaluată la 600.000 lei, un teren evaluat la 240.000 lei și alte bunuri în valoare de 60.000 lei. Masa luată în calcul în exemplul simplificat valorează 900.000 lei.

Dacă fiecare are o cotă de 1/3, dreptul valoric al fiecăruia este de 300.000 lei. Nu înseamnă că fiecare trebuie să primească exact o treime fizică din fiecare bun.

Unul ar putea primi casa, altul terenul și alte bunuri, iar diferențele valorice pot fi compensate, dacă sunt îndeplinite condițiile, prin sultă. Dacă atribuirea nu reprezintă o soluție posibilă pentru un bun indivizibil sau necomod partajabil, legea permite și vânzarea acestuia și distribuirea prețului potrivit cotelor.

În practică, partajele succesorale privind imobile pot deveni mai dificile atunci când moștenirea cuprinde mai multe terenuri, case cu anexe, imobile cu situație cadastrală neclară ori bunuri dobândite prin acte diferite.

Înainte de alegerea unei soluții trebuie clarificate trei elemente: ce bunuri se împart, ce drept are fiecare moștenitor și cum pot fi împărțite concret bunurile respective.

Abia după această analiză se poate aprecia dacă soluția potrivită este împărțirea în natură, atribuirea unui bun cu sultă sau vânzarea.

Partajul succesoral nu trebuie confundat cu procedura prin care sunt stabilite drepturile succesorale. El este etapa prin care indiviziunea asupra bunurilor moștenite încetează, iar fiecare moștenitor ajunge să primească bunuri sau valori concrete potrivit drepturilor sale.

Dacă există acord, împărțirea poate fi realizată prin bună învoială, cu respectarea condițiilor legale. Dacă acordul nu este posibil, oricare dintre cei îndreptățiți poate solicita partajul judiciar, deoarece, ca regulă, încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând.

În cazul unei case sau al unui apartament, faptul că bunul nu poate fi împărțit fizic nu blochează partajul. Legea permite atribuirea cu sultă sau, atunci când este cazul, vânzarea și distribuirea prețului.